Nu e praf de stele ce e pe hainele mele

Cred ca barca aia ia apa pentru ca eu m`am inecat deja. Ma simt ca dracu si da e vina ta, am atata ura in mine ca imi vin sa va omor pe toti. Ca treaba aia cu sntimentul de superioritate e undeva departe de mine. Poate ca intr`o realitate perfecta tot ce s`a intamplat acum nu ar fi contat deloc, de fapt nu s`ar fi intamplat de la bun inceput. Am chestia aia, numita de unii boala psihica, care ma determina sa actionez prosteste sa sufar cand nu ar trebui, ca iubesc si urasc ce nu trebuie si mai iubesc si ce trebuie, mai urasc si ce trebuie da prea rar.
E prea rar cand se intampla asta si tot timpul am avut o stare de confuzie din aia ciudata daca ar trebui sa plang (cum fac de obicei) pentru ca se intampla asta sau sa ma bucur? pana la urma de ce m`as bcura ca oricum ma faci sa sufar de fiecare data cand imi amintesti ca existi si in ultima vreme tot ti mortis sa`mi demonstrezi ca ai facut parte din viata mea. Hai sa`ti spun ceva, a facut parte din viata mea o alta persoana probabil, nu tu. prea multe minciuni la mijloc pentru a mai putea crede ca de fapt pe tine te iubeam sau ceva de genul acesta. Dar daca asta ar fi singura problema viata mea chiar ar fi roz. Stii? mie imi e frica de cuvintele alea it`s done, poate ca daca as fi crezut in alte lucruri sau nu stiu poate ca daca unu din noi nu exista (de preferat eu, ca tu trebuie sa ai grija de prea multe persoane, eu inca nu am vreun sens pe Pamant) ar fi fost de un milion de ori mai bine si eu acum nu as fi fost in situatia asta de kkt in care strig dupa un gram de ajutor si nu e nici macar o persoana care sa mi`l dea. In momentele astea imi pierd eu chestia aia numita umanitate (care inte noi fie vorba, in conceptia parintilor mei nu as avea`o niciodata) si imi vine sa va omor pe toti sau sa ma omor pe mine (ahh ce melodramatic, vaaaai try to stop me, NOT!)pentru ca pur si simplu there is no way out.
Adica eu deja vad ciclul asta repetanduse la nesfarsit si stiu ca la naiba doare de fiecare data. Absolut de fiecare data si ar trebui sa ma obisnuiesc cu asta, dar nu vreau.
Deja imi e atat de greu sa mai scriu orice cuvant...am lacrimi in ochi, am lacrimi pe tastatura, nu e praf de stele ce e pe hainele mele, sunt doar lacrimimile mele...