Astazi

Astazi am fost la scoala sa-l duc pe Alex. Mi-am adus aminte de tot felul de lucruri...rutina de dimineata, mersul pana in clasa, lasatul gentii, iesitul afara la o tigara pe stradutele din jurul scolii. Mai ales asta. In fiecare dimineata ne petreceam minim 15 minute acolo. Cu o cafea formata din apa plata si trei pliculete de 3 in 1, agitata bine sa se dizolve. Discutii de genul:
- bai ce ai facut aseara?
- Eh uite m-a sunat Bogdan, mi-e dor de el, cum naiba sa fac sa plec...vreau sa termin mai repede liceul... tu ce ai mai facut?
- ei mai nimic sunt suparata am vorbit cu x si nici nu stiu ce sa fac.
- pana mea
- Ce ora avem?
- nu stiu cred ca engleza, e vineri?
- da
- azi am venit la 7 jumate sau 8 jumate?
- 7
- uffff, m-am plictisit de scoala, iar ne bate aia la cap
- da nu o bagam in seama, ce conteaza, avem noi altele de facut (vezi aici programul)
- Am intarziat 10 minute...
- Mai intram?
- Tu ce zici? Cate absente ai?
- ehh 18 cam asa...
- Multe, dar...n-am chef sa intram :P
- Ok mai stam o ora :))

Cam asta se intampla in fiecare dimineata, discutia e foarte reala si se intampla intre mine si prietena mea cea mai buna aka bff.

Am rugamintea sa nu comentati aiurea, doar ca sa faceti misto sau alte idiotenii ca de data asta voi sterge. Mersi!

Sunt

Sunt anumite lucruri pe care nu le inteleg oricat as vrea, sunt anumite lucruri pe care le simt fara sa imi doresc asta, sunt prea multe si eu poate sunt prea mica. Incerc sa constientizez cat mai bine gradul de dezvoltare la care am ajuns, dar ceva ma impedica si simturile imi sunt impiedicate de niste bariere invizibile care fac totul sa semene a haos. Brusc in minte imi vine o imagine din elfen lied, incerc sa-mi imaginez ce legatura ar putea avea...nimic pe moment. Poate ca sinapsele mele nu mai fac legaturile corect, substantele halucinogene nu se impaca prea bine cu gandirea. Am nevoie de o noua doza. O vreau, vreau o sa simt, sa`mi ajunga in creier, sa explodeze acolo, iar trupul meu sa arate totul. Vreau sa iubesc, vreau sa fiu fericita iar. Vreau doza mea de iubire admnistrata zilnic de cineva care stia sa iubeasca cu adevarat, vreau sa le ofer si altora o doza, vreau sa simta si ei cum e sa TRAIESTI cu adevarat. Ma simt de parca m-as repeta, dar te iubesc la naiba, n-am incetat nicio clipa, dar nu era momentul sa-ti mai arat asta si am facut bine. Acum e prea tarziu pentru noi doi, parca stiam de la inceput ca ceva va interveni in viata mea si lucrurile ar putea lua o cale foarte proasta. Uite ca totusi e mai bine asa. Stiu ca tie nu-ti mai pasa de mult si de ce ti-as cere sa-ti mai pese, am facut amandoi niste alegeri cu mult timp in urma care ne-au determinat dezvoltarea ulterioara. Acum eu imi asum responsabilitatea alegerilor mele chiar daca asta doare mai mult decat atunci cand nu mai suportam sa doara

Nu e praf de stele ce e pe hainele mele

Cred ca barca aia ia apa pentru ca eu m`am inecat deja. Ma simt ca dracu si da e vina ta, am atata ura in mine ca imi vin sa va omor pe toti. Ca treaba aia cu sntimentul de superioritate e undeva departe de mine. Poate ca intr`o realitate perfecta tot ce s`a intamplat acum nu ar fi contat deloc, de fapt nu s`ar fi intamplat de la bun inceput. Am chestia aia, numita de unii boala psihica, care ma determina sa actionez prosteste sa sufar cand nu ar trebui, ca iubesc si urasc ce nu trebuie si mai iubesc si ce trebuie, mai urasc si ce trebuie da prea rar.
E prea rar cand se intampla asta si tot timpul am avut o stare de confuzie din aia ciudata daca ar trebui sa plang (cum fac de obicei) pentru ca se intampla asta sau sa ma bucur? pana la urma de ce m`as bcura ca oricum ma faci sa sufar de fiecare data cand imi amintesti ca existi si in ultima vreme tot ti mortis sa`mi demonstrezi ca ai facut parte din viata mea. Hai sa`ti spun ceva, a facut parte din viata mea o alta persoana probabil, nu tu. prea multe minciuni la mijloc pentru a mai putea crede ca de fapt pe tine te iubeam sau ceva de genul acesta. Dar daca asta ar fi singura problema viata mea chiar ar fi roz. Stii? mie imi e frica de cuvintele alea it`s done, poate ca daca as fi crezut in alte lucruri sau nu stiu poate ca daca unu din noi nu exista (de preferat eu, ca tu trebuie sa ai grija de prea multe persoane, eu inca nu am vreun sens pe Pamant) ar fi fost de un milion de ori mai bine si eu acum nu as fi fost in situatia asta de kkt in care strig dupa un gram de ajutor si nu e nici macar o persoana care sa mi`l dea. In momentele astea imi pierd eu chestia aia numita umanitate (care inte noi fie vorba, in conceptia parintilor mei nu as avea`o niciodata) si imi vine sa va omor pe toti sau sa ma omor pe mine (ahh ce melodramatic, vaaaai try to stop me, NOT!)pentru ca pur si simplu there is no way out.
Adica eu deja vad ciclul asta repetanduse la nesfarsit si stiu ca la naiba doare de fiecare data. Absolut de fiecare data si ar trebui sa ma obisnuiesc cu asta, dar nu vreau.
Deja imi e atat de greu sa mai scriu orice cuvant...am lacrimi in ochi, am lacrimi pe tastatura, nu e praf de stele ce e pe hainele mele, sunt doar lacrimimile mele...